Șoareci

Aud alarma… tre’ să mă trezesc… nu… nu din nou… e dimineață… o nouă zi… căcat… pentru ce… o nouă zi la fel ca aia de ieri… aceleași salturi între disperare și speranță… și nimic concret… nimic real… Am visat că eram înconjurat de șoareci… n-a fost tocmai un coșmar… îi acceptasem, deși mi se par scârboși în viața reală… eram doar atent să nu-i strivesc…eram desculț… Defapt… așa mă simt… înconjurat de șoareci… șobolani mari… hidoși… ma privesc amenințători… Cum o să scap… par infinit de mulți… și în spatele lor e doar întuneric… întunericul morții… Ar trebui să stau aici? Să aștept?… Sau să-i strivesc în picioare… sa-mi fac loc printre ei… Ca să ce… În spatele lor, întuneric… întunericul morții… sau al unei vieți goale… Îmi amintesc parcă… am fost acolo odată… atunci nu vedeam șoarecii, dar le simțeam prezența… Viață goală… aștepare în întuneric… acum am lumina… văd, dar aștept în continuare… nu pot să fac nici un pas… și ei mă privesc hidoși și mulți… vor să-mi roadă sufletul… și imi e temă că o să reușească… poate doar așa o să plece… Îmi aduc aminte de Camus: ” ar trebui să mă sinucid sau să beau o cafea?”