Da’ de unde atâta succes…

Trăim secolul în care toată lumea vrea să aibă succes. Chiar și ăia care nici măcar nu și-au propus ceva anume. Dar, cumva, își doresc ca tot globul să-i cunoască. Uităm deseori un lucru, succesul e un rezultat, nu un fapt. Succesul e fructul, nu pomul. Și pentru un fruct bun, tre să ai grijă de pom. Și încă ceva, nu toți pomii cresc pe orice tip de sol… Deși sunt unii care ne spun că, cu destulă voință putem realiza orice, cred că ar fi bine să ne-alegem ceva potrivit nouă… Cam greu să ajung eu cel mai bun basketball-ist, de exemplu, când am unu șaptezeci… Există succes, și există eșec, și e important să luăm în calcul și eșecul… Ni se dau mereu exemple de oameni care au reușit, dar pe lângă fiecare astfel de om, mai sunt o grămadă care au muncit poate la fel de mult, și totuși au eșuat… Evident că nu vrem să fim în locul lor. Dar totuși ei există. Nu pot fi numai învingători… Și poate mai important decât cum te comporți când ești învingător, este cum te comporți când ești învins. Cum accepți eșecul ca pe o lecție, cum lași totul în urmă și o iei de la capăt… Rollo



Sursa foto: history.com

 

 

Bine făcut…

Aurel începu să urce încet scările, cu cele două pungi de cumpărături, gândindu-se la ce-ar trebui să facă mai întâi, să-și termine articolul pe blog, sau să-l sune pe taică-su, cu care, având în vedere boala lui, de data asta ar trebui să vorbească frumos…Și asta era o treabă destul de complicată pentru un om care de obicei spune ce găndește… Ce poți să-i spui frumos omului care te-a părăsit la 6 ani, alegând în locul mamei tale o femeie mai tânără și mai frumoasă…
Pași grăbiți se auziră pe scări, și imediat Aurel o văzu pe vecina de la 2, Cristina…
-Bună! zise Aurel încercând să-i facă loc. Ea îi răspunse la salut, zâmbind ușor, cum făcea de obicei, trecând repede pe lângă el. Dar, cumva, geanta ei se agăță de una din pungile lui Aurel, și câtiva cartofi coborau acum pe scări mai repede decât Cristina, care realizând ce se întâmplase, se opri îngrozită:
-Vai, îmi pare rău…spuse întorcându-se spre Aurel, care privea neputincios cum i se împrăștie pe scări tot ce cărase atâta drum…
-Nu știu cum s-a întâmplat… să te ajut să strângi…continuă Cristina încurcată…
-Văd că te grăbești… e în regulă, mă descurc…
-Da, mă așteaptă taxi-u’, am un examen și cred că deja am întârziat…
spuse Cristina în timp ce ridica câteva lucruri de pe jos de lângă ușa apartamentului 2 de la parter…
-Du-te atunci, o să le adun eu, nu-ți face probleme, zise Aurel coborând greoi pe scări. Și baftă la examen!
Cristina se apropie înmânândui o sticlă de jumate de cola, care din fericire rămăsese intactă, și un cartof…
-Mersi, și îmi pare nespus de rău…
-Stai liniștită…
Cristina își continuă fuga pană la taxiu, iar Aurel rămase privind-o, uitând parcă de tot ce avea de adunat de pe jos…„Frumoasă fată Cristina asta…” își zicea el… „-păcat că nu-i plac bărbații bine făcuți…”

de weekend

*după primul sezon și jumate din al doilea din The Tudors am rămas cu două chestii în cap: Henric al VIII-lea și-a pus în cap toți popii doar ca să facă regină dintr-o curvă, și muzicienii din vremea aia erau poponari…

*vreau o lege care să interzică wireless-u în salile de fitness… poate așa mai au loc la aparate și ăia care vin acolo să facă sport…

*aprecieri maxime pentru ăia care distribuie pe facebook citate pe care nu le înțeleg din cărți pe care nu le-au citit…

Mama lor de degete…

Între timp, niște băieți deștepți de la Universitatea din Warwick au descoperit după un studiu de 15 ani, că, din cauză că am degetu’ inelar mai lung decât ăla arătător, o să fac cancer de prostată… da… că cică au facut ei poze la mâiniile a 1524 de bolnavi de cancer de prostată, și la mâinile a 3044 de oameni sănătoși, și aia bolnavi aveau inelaru’ mai lung ca arătătorul… grozavă treabă- uite linku’ de inspirație.

Pe de altă parte, un alt studiu, ăsta de aici, facut mai devreme unpic și de altcineva, zice că dacă aveam arătătoru’ mai mare ca inelaru, eram homosexual. Acuma stau și mă gândesc… mai bine cancer…

Ultima oară…

-Ești de-a dreptul tâmpit! țipă Rocsana.
Titel rămase nemișcat privind prin fereastra de la etajul 2 a căminului de studenți. Afară era o vreme de ziceai ca-i noiembrie, nicidecum mai…
-Tot ce aveai, cinci milioane? Nu pot să cred…a câta oară tre’ să avem căcatu’ ăsta de discuție…??
-Dă-mi o țigară…!(Rocsana îi întinse o țigare, pe care o aprinse și se intoarse spre fereastră…), cum p**a mea să am atâta ghinion…
-Cum p**a ta să fi așa prost… Acuma cu ce bani mergem la ziua lu’ Diana? Ne ducem cu mâna-n c*r?
-Luăm o sticla de vin… ceva, găsesc eu 20 de lei pâna sâmbătă…
-Și unghiile mele? Cere-i lu măta…
-Mi-e târșeală… numai ce mi-a dat două milioane miercurea trecută, pentru amenda aia tâmpită…, bag p**a cine-o mai juca la aparate…
-Parcă-i prima oară cand zici asta…
-Dă-mi să sun un minut…
Își scoase Iphone-ul și copie de pe el un nr pe telefonul Rocsanei…
-Alo!! Salut colega! Titel sunt, ce faci? (…) Auzi, ști de ce te-am sunat? Băi am o foarte mare problemă… și numai fratele meu mă poate salva…(…) N-ai 100 de lei până la salariu…?? (…) Știu, frate… știu că mai am să-ți dau… Ți-i dau toți la salariu, ce p**a, mea, nu fac eu faze din astea…da acuma am niște probleme, nu pot să ți le spun la telefon… ș-am mare nevoie…(…) Nu mă, nu să bag la aparate…ce-ai? Îmi trebe mie…Am niște probleme…(…) Bine mă, dacă nai… asta e… mersi oricum, hai că văd eu de unde fac rost…hai…te salut! …’tu-ți paștele mătii de prost…

Multi Level Marketing, sau cum cumpărăm toți ceva ce nu trebuie nimănui…

S-au țepit mulți de-alungul vremii, și eu printre ei. Ideea-i simplă: avem um produs care n-o să-l prea cumpere nimeni de bunăvoie. In loc să investim banii în publicitate, mai bine creem o rețea de acoliți care o să și cumpere, o să și împrăștie ideea, mințindu-i despre cum o să se umple ei de bani dintr-odata… Și unii chiar au reușit să se dezvolte, prin sistemul ăsta de țepe…
Exemplul de azi: Herbalife. Pentru că tocmai am văzut pe ușa de la intrarea în bloc un afiș, despre cum o să mă transform în FătFumos dacă le cumpăr produsele. Nu vorbesc despre produse aici, poate-s bune de ceva, poate nu, oricum n-o să poa’ să facă ce te mint tipii respectivi. Aici vorbim despre „acoliții” aștia ai lu’ Herbalife, care probabil în iluzia că or să se umple de bani cât ai zice pește, sunt gata să-mi promită și luna și soarele, numai să vin la „consultație”. La care „consultație”, or să mă întrebe câți ani am, or să mă pună pe-un cântar, și-or să constate stupefiați că am cu 3 kile în plus decât ar trebui. Drept urmare o să-mi „compună” pe loc un plan personalizat  de nutriție pe nuștiu cât timp, care constă în a consuma în fiecare zi câte o porție de ce-mi vând ei acolo… Ceea ce-i foarte trist, e că sunt destui naivi care să cadă în capcană… Să ne înțelegem, oamenii ăia nu sunt doctori, mai mult decât atât, e posibil să știe despre nutriție exact atât cât știu eu despre a pilota un avion. Scopul lor e să-ți vândă ceva. Și-ar face orice să te convingă că ai nevoie de acel ceva. De unde să știe ei din priviri ce ar trebui să mănânci?

Când vorbești ca să nu taci…

Cunosc o serie de oameni, care sunt în stare să vorbească despre orice…să-și dea cu părerea în orice domeniu, ca și când ei ar fi proiectat Universul. Era o vorbă: mai bine taci și lași impresia că ești prost, decât să vorbești și să înlături orice dubiu… Fiecare avem poate părerea noastră personală despre un anumit lucru, dar tre’ să acceptăm și varianta în care am putea fi foarte departe de adevăr. Și atunci când dai un sfat, tre’ să ști despre ce vorbești…
De când am realizat că dacă nu fac ceva în legătură cu stilul meu de viață, o să mă trezesc că nu mă mai pot lega la șireturi din cauza burții (și eram aproape de momentul ăla), să zicem că am citit destule chestii despre nutriție încât să fiu decent documentat în domeniu (nu expert!!!). Mă amuză când vine acum o persoană care se află cam în aceeași situație în care mă aflam eu acum aproape 4 ani, și-mi explică despre cum o să fac eu ulcer pentru că nu mănânc destul de des… Sau despre cum a prăji în ulei de măsline e mai sanătos decât a prăji în ulei de floarea soarelui…